Plumb de George Bacovia
Simbolismul este un curent literar aparut in a doua jumatate a secolului al XIX-lea ca o reactie impotriva romantismului si parnasianismului. Numele curentului este dat de catre scriitorul francez Jean Moreas care publica articolul program "Le symbolisme". Cateva din trasaturile curentului simbolist sunt: cultivarea simbolurilor, sugestia, muzicalitatea si interesul pentru corespondente.
Poezia Plumb de George Bacovia deschide volumul de debut cu acelasi titlu aparut in 1916 si reprezinta o emblema a universului Bacovian. Poezia se incadreaza in curentul simbolist prin cultivarea simbolurilor, prin tehnica repetitiilor, cromatica si dramatismul trairii eului liric. Simboluri recurente ale poeziei precum cavou, plumb, singur confera poeziei ambiguitate prin plurivalenta semnficatiilor. Dramatismul este sugerat prin corespondenta ce se stabileste intre materie si spirit. Textul creaza o atmosfera de apasare, dar nu cuprinde niciun termen al angoasei, totul putand fi dedus din descrierea cadrului.
Tema o constituie conditia poetului intr-o lume artificiala, lipsita de aspiratii. Lumea ostila si stranie, conturata de cateva pete de culoare este proiectia universului interior, de un tragism asumat cu luciditate. In "Plumn", viziunea este fara iesire, nemetafizica, intrucat textul hiperbolizeaza starea de singuratate, obsesia deplinei izolari si presimtirea mortii.
Titlul poeziei este simbolul "plumb" care sugereaza angoasa, apasarea, greutatea sufocanta, cenusiul existential, inchiderea definitiva a spatiului existential, fara solutii de iesire, universul monoton.
Versul incipit "Dormeau adanc sicriele de plumb" cuprinde doua simboluri obsedante ale liricii lui George Bacovia, "sicrie" si "plumb" ce conduc la identificarea campului lexico-semantic al mortii, ca si verbul la imperfect cu determinare adverbiala "dormeau" care actualizeaza motivul somnului. Versul aduce prima reluare a titlului "plumb" cuvand plasat la final de vers pentru a sugera inchiderea, imposibilitatea evadarii.
Textul este alcatuit din doua catrene construite pe baza lexenului "plumb" care este reluat in sase din cele opt versuri ale poeziei. Realizate prin pararelism, cele doua strofe/secvente poetice corespund celor doua planuri ale realitatii: realitatea exterioara, obiectiva, simbolizata de cimitir si cavou si realitatea interioara, subiectiva simbolizata de sentimentul iubirii( "amorul meu de plumb") a caruit invocare se face cu disperare, fiind si el conditionat de natura mediului. Starea de izolare a eului liric este sugerata de repetarea laitmotivului "stam singur" care alaturi de celelalte simboluri, accentueaza senzatia de pustietate sufleteasca.
Strofa I surprinde elemente ale cadrului spatial inchis, apasatoar, sufocant, in care eul poetic se simte claustrat: un cavou simbolizand universul interior si in care mediul inconjurator a capatat greutatea apasatoare a plumbului. Elementele decorului funerar sunt: "sicriele de plumb, "vestmantul funerar", "flori de plumb" coroanele de plumb". Repetarea epitetului "de plumb" are multiple sugestii( cromatica, de apasare), insistand asupra existentei mohorate, anoste, lipsita de posibilitatea inaltarii. Vantul este singurul element care sugereaza miscarea, insa produce efecte reci, ale mortii, sugerate auditiv: "Si scartaiau coroanele de plumb". Strofa a II-a debuteaza sub semnful tragicului existential, general de disparitia/moartea afectivitati: "Dormea intors amorul meu de plumb". "Aripile de plumb" preuspun un zbor in jos, caderea surda si grea, moartea.
La nivel fonetic, cuvantul plumb cuprinde o vocala inchisa intre doua consoane, ceea ce sugereaza o inchidere a spatiuliu. In restul poeziei predomina vocalele o, i, u dand sentimentul golului existential, al absentei.
La nivel morfologic, se remarca prezenta verbelor, in marea lor majoritate statice. Timpul imperfect desemneaza trecutul nedeterminat, permanenta unei stari de angoasa, dormeau, stam, era, scartaiau, dormea, atarnau. La nive lexical se remarca prezenta cuvintelor din campul lexical al mortii: sicriu, cavou, funerar, coroana, mort.
In opinia mea, tema poeziei este data de conditia omului inzestrat cu talent intr-o lume superficiala, lipsita de aspiratii, care nu il intelege. In aceste conditii poetul se interioarizeaza se inchide in sine deaorece nu gaesste posibilitatea de comunicare cu lumea exterioara
Poezia Plumb de George Bacovia deschide volumul de debut cu acelasi titlu aparut in 1916 si reprezinta o emblema a universului Bacovian. Poezia se incadreaza in curentul simbolist prin cultivarea simbolurilor, prin tehnica repetitiilor, cromatica si dramatismul trairii eului liric. Simboluri recurente ale poeziei precum cavou, plumb, singur confera poeziei ambiguitate prin plurivalenta semnficatiilor. Dramatismul este sugerat prin corespondenta ce se stabileste intre materie si spirit. Textul creaza o atmosfera de apasare, dar nu cuprinde niciun termen al angoasei, totul putand fi dedus din descrierea cadrului.
Tema o constituie conditia poetului intr-o lume artificiala, lipsita de aspiratii. Lumea ostila si stranie, conturata de cateva pete de culoare este proiectia universului interior, de un tragism asumat cu luciditate. In "Plumn", viziunea este fara iesire, nemetafizica, intrucat textul hiperbolizeaza starea de singuratate, obsesia deplinei izolari si presimtirea mortii.
Titlul poeziei este simbolul "plumb" care sugereaza angoasa, apasarea, greutatea sufocanta, cenusiul existential, inchiderea definitiva a spatiului existential, fara solutii de iesire, universul monoton.
Versul incipit "Dormeau adanc sicriele de plumb" cuprinde doua simboluri obsedante ale liricii lui George Bacovia, "sicrie" si "plumb" ce conduc la identificarea campului lexico-semantic al mortii, ca si verbul la imperfect cu determinare adverbiala "dormeau" care actualizeaza motivul somnului. Versul aduce prima reluare a titlului "plumb" cuvand plasat la final de vers pentru a sugera inchiderea, imposibilitatea evadarii.
Textul este alcatuit din doua catrene construite pe baza lexenului "plumb" care este reluat in sase din cele opt versuri ale poeziei. Realizate prin pararelism, cele doua strofe/secvente poetice corespund celor doua planuri ale realitatii: realitatea exterioara, obiectiva, simbolizata de cimitir si cavou si realitatea interioara, subiectiva simbolizata de sentimentul iubirii( "amorul meu de plumb") a caruit invocare se face cu disperare, fiind si el conditionat de natura mediului. Starea de izolare a eului liric este sugerata de repetarea laitmotivului "stam singur" care alaturi de celelalte simboluri, accentueaza senzatia de pustietate sufleteasca.
Strofa I surprinde elemente ale cadrului spatial inchis, apasatoar, sufocant, in care eul poetic se simte claustrat: un cavou simbolizand universul interior si in care mediul inconjurator a capatat greutatea apasatoare a plumbului. Elementele decorului funerar sunt: "sicriele de plumb, "vestmantul funerar", "flori de plumb" coroanele de plumb". Repetarea epitetului "de plumb" are multiple sugestii( cromatica, de apasare), insistand asupra existentei mohorate, anoste, lipsita de posibilitatea inaltarii. Vantul este singurul element care sugereaza miscarea, insa produce efecte reci, ale mortii, sugerate auditiv: "Si scartaiau coroanele de plumb". Strofa a II-a debuteaza sub semnful tragicului existential, general de disparitia/moartea afectivitati: "Dormea intors amorul meu de plumb". "Aripile de plumb" preuspun un zbor in jos, caderea surda si grea, moartea.
La nivel fonetic, cuvantul plumb cuprinde o vocala inchisa intre doua consoane, ceea ce sugereaza o inchidere a spatiuliu. In restul poeziei predomina vocalele o, i, u dand sentimentul golului existential, al absentei.
La nivel morfologic, se remarca prezenta verbelor, in marea lor majoritate statice. Timpul imperfect desemneaza trecutul nedeterminat, permanenta unei stari de angoasa, dormeau, stam, era, scartaiau, dormea, atarnau. La nive lexical se remarca prezenta cuvintelor din campul lexical al mortii: sicriu, cavou, funerar, coroana, mort.
In opinia mea, tema poeziei este data de conditia omului inzestrat cu talent intr-o lume superficiala, lipsita de aspiratii, care nu il intelege. In aceste conditii poetul se interioarizeaza se inchide in sine deaorece nu gaesste posibilitatea de comunicare cu lumea exterioara
Comentarii
Trimiteți un comentariu