Luceafarul, Mihai Eminescu Tema si viziunea despre lume
Romantismul este un curent literar aparut in Germania si Anglia la sfarsitul secolului al XVIII-lea. In franta se raspundaste la inceputul secolului al XIX-lea. Cateva din trasaturile curentului romantic sunt: folosirea antitezei, personajele sunt exceptionale puse in situati exceptionale, personajele sunt din toate categoriile sociale, utilizarea tuturor speciilor literare.
Opera literara "Luceafarul de Mihai Eminescu a aparut in Almanahul Societatii Academice Social-Literare Romania Juna din Viena, fiind mai apoi reprodus in revista Convorbiri Literare. Opera se incadreaza in curentul romantic prin temele romantice( geniul, iubirea, natura, cunoasterea, cosmogonia), prin folosirea antitezei intre omul de geniu si omul comun si cele doua planuri, terestru si cosmic, prin sursele de inspiratie( basmul "Fata din gradina de aur", propria biografie, mitologia romaneasca si filosofia germana). Nu in ultimul rand, amestecul genurilor literare este un procedeu romantic, poemul continand elemente de elegie, meditatie, idila si pastel.
Tema poemului o reprezinta conditia omului de geniu intr-o societate mediocra, incapabila sa il inteleaga. Aceasta tema este completata de tema cunoasterii, de cea a iubirii, a naturii si a cosmogoniei.
Viziunea despre lume este data de tema, de relatia geniu societate. Luceafarul este omul de geniu, una dintre elementele care asigura eternitatea umanitatii prin ceea ce are ea mai valoros, ridicandu-se deasupra propriei biografii, condamnat sa traiasca in vesnicie. In opozitie cu acesta este omul comun reprezentat de cuplul Catalin Catalina care traieste o viata cu dorintele si pasiunile ei, fara nicio insemnatate. Viziunea despre lume este aceea ca omul de geniu nu poate fi fericit si, la randul sau, nu poate ferici pe nimeni.
Titlul poemului indica motivul central al poemului, "Luceafarul", si sustine alegoria pe tema romantica a locului geniului, fiind vazut ca o fiinta solitara si nefericita. Titlul uneste doua mituri: cel romanesc al stelei calauzitoare si cel grecesc al lui Hyperion, sugerand prin aceasta natura duala a personajului te tip romantic.
Incipitul este reprezentat de primele doua strofe, in care cititorul este introdus intr-o lume fantastica, de basm si totodata mitic. Regasim formule specifice basmului( "A fost odata ca-n povesti/ A fost ca niciodata), acestea plasand actiunea intr-un timp indepartat, nedeterminat. Este creionat portretul fetei ca fiind de o frumusete iesita din comun fiind comparabila cu Fecioara sau cu luna, frumusetea si unicitatea ei fiind doua elemente ale destinului ei pieritor.
Poemul este alcatuit din 392 de versuri structurate in 98 de catrene, fiind dominat de doua planuri care converg unul catre celalalt si uneori interfereaza. Primul tablou apartine planului cosmic si terestru si prezinta intalnirea dintre Luceafar si fata de imparat in visul acesteia. Luceafarul ii cere fetei de imparat sa-si paraseasca lumea si sa-l urmeze in sfera lui. Fata refuza si ii cere Luceafarului sa devina muritor. Luceafarul porneste spre Demiurg. Al doilea tablou surprinde apropierea dintre Catalin si Catalina. Fata il accepta deoarece apartin aceleasi lumi si au aceeasi conditie, aceea de muritor. Ultima parte a tabloului este o elegie pe tema nostalgiei fata de Luceafar. Fata constientizeaza cu iubirea celor doi nu se poate implini. Al doilea tablou apartine planului terestru. Al treilea tablou ilustreaza zborul Luceafarului spre Demiurg. Luceafarul devenit Hyperion ii cere Demiurgului dezlegarea de vesnicie. Raspunsul Demiurgului scoate in evidenta incompatibilitatea dintre cele doua lumi. Daca Demiurgul i-ar fi oferita Luceafarului "ora de iubire" ar fi insemnat anihilarea creatorului insusi. Tabloul al IV-lea apartine planului terestru si cosmic. Acest tablou se afla in relatie de simetrie cu primul tablou deoarece cuprinde elemente tereste si cosmice. Hyperion devenit Luceafarul ii vede pe cei doi indragostiti si isi da seama ca Demiurgul a avut dreptate. Catalina il zareste pe Luceafar si ii cere luminarea norocului. Raspunsul Luceafarului este critic si surpinde incomatibilitatea dintre cele doua lumi. Fata este numita in mod metaforic chip de lut care traieste in cercul stramt. Omul de geniu are acces la cunoasterea absoluta, dar cunoaste o limita si anume implinirea afectiva.
Motivele romantice de la inceputul poemului: luceafarul, marea, castelul, fereastra oglinda sustin atmosfera de contemplatie si de visare in care se naste iubirea dintre Luceafar si fata de imparat. Alte motive, al ingerului, al demonului ilustreaza masti sub care se arata Luceafarul. Zborul cosmic, motiv ce releva setea de iubire, ca act al cunoasterii absolute se impleteste cu nuantate motive ale timpului.. Zburand spre Demiurg, Hyperion ajunge intr-un spatiu antemporal, de dinaintea nasterii lumilor.
Simetrica poeziei se realizeaza intre cele patru parti ale romanului astfel: cele doua planuri interfereaza in prima si ultima parte, pe cand a doua parte reflecta doar planul terestru, iar a treia parte doar planul cosmic. Opozitia tipic romantica dintre geniu si omul comun isi gaseste reprezentare in poemul Luceafarul in opozitia planurilor terestru si cosmic. In finalul poemului Luceafarul exprima dramatismul propriei conditii care se naste din constatarea ca relatie geniu-om este incompatibila.
In opinia mea, poemul Luceafarul poate fi considerat o alegorie pe tema romantica a locului geniului in lume, ceea ce inseamna ca povestea, personajele, relatiile dintre ele sunt transpuse intr-o suita de metafore, personificari si simboluri. Poemul reprezinta o meditatie asupra destinului geniului in lume, vazut ca o fiinta solitara si nefericita opusa omului comun
Opera literara "Luceafarul de Mihai Eminescu a aparut in Almanahul Societatii Academice Social-Literare Romania Juna din Viena, fiind mai apoi reprodus in revista Convorbiri Literare. Opera se incadreaza in curentul romantic prin temele romantice( geniul, iubirea, natura, cunoasterea, cosmogonia), prin folosirea antitezei intre omul de geniu si omul comun si cele doua planuri, terestru si cosmic, prin sursele de inspiratie( basmul "Fata din gradina de aur", propria biografie, mitologia romaneasca si filosofia germana). Nu in ultimul rand, amestecul genurilor literare este un procedeu romantic, poemul continand elemente de elegie, meditatie, idila si pastel.
Tema poemului o reprezinta conditia omului de geniu intr-o societate mediocra, incapabila sa il inteleaga. Aceasta tema este completata de tema cunoasterii, de cea a iubirii, a naturii si a cosmogoniei.
Viziunea despre lume este data de tema, de relatia geniu societate. Luceafarul este omul de geniu, una dintre elementele care asigura eternitatea umanitatii prin ceea ce are ea mai valoros, ridicandu-se deasupra propriei biografii, condamnat sa traiasca in vesnicie. In opozitie cu acesta este omul comun reprezentat de cuplul Catalin Catalina care traieste o viata cu dorintele si pasiunile ei, fara nicio insemnatate. Viziunea despre lume este aceea ca omul de geniu nu poate fi fericit si, la randul sau, nu poate ferici pe nimeni.
Titlul poemului indica motivul central al poemului, "Luceafarul", si sustine alegoria pe tema romantica a locului geniului, fiind vazut ca o fiinta solitara si nefericita. Titlul uneste doua mituri: cel romanesc al stelei calauzitoare si cel grecesc al lui Hyperion, sugerand prin aceasta natura duala a personajului te tip romantic.
Incipitul este reprezentat de primele doua strofe, in care cititorul este introdus intr-o lume fantastica, de basm si totodata mitic. Regasim formule specifice basmului( "A fost odata ca-n povesti/ A fost ca niciodata), acestea plasand actiunea intr-un timp indepartat, nedeterminat. Este creionat portretul fetei ca fiind de o frumusete iesita din comun fiind comparabila cu Fecioara sau cu luna, frumusetea si unicitatea ei fiind doua elemente ale destinului ei pieritor.
Poemul este alcatuit din 392 de versuri structurate in 98 de catrene, fiind dominat de doua planuri care converg unul catre celalalt si uneori interfereaza. Primul tablou apartine planului cosmic si terestru si prezinta intalnirea dintre Luceafar si fata de imparat in visul acesteia. Luceafarul ii cere fetei de imparat sa-si paraseasca lumea si sa-l urmeze in sfera lui. Fata refuza si ii cere Luceafarului sa devina muritor. Luceafarul porneste spre Demiurg. Al doilea tablou surprinde apropierea dintre Catalin si Catalina. Fata il accepta deoarece apartin aceleasi lumi si au aceeasi conditie, aceea de muritor. Ultima parte a tabloului este o elegie pe tema nostalgiei fata de Luceafar. Fata constientizeaza cu iubirea celor doi nu se poate implini. Al doilea tablou apartine planului terestru. Al treilea tablou ilustreaza zborul Luceafarului spre Demiurg. Luceafarul devenit Hyperion ii cere Demiurgului dezlegarea de vesnicie. Raspunsul Demiurgului scoate in evidenta incompatibilitatea dintre cele doua lumi. Daca Demiurgul i-ar fi oferita Luceafarului "ora de iubire" ar fi insemnat anihilarea creatorului insusi. Tabloul al IV-lea apartine planului terestru si cosmic. Acest tablou se afla in relatie de simetrie cu primul tablou deoarece cuprinde elemente tereste si cosmice. Hyperion devenit Luceafarul ii vede pe cei doi indragostiti si isi da seama ca Demiurgul a avut dreptate. Catalina il zareste pe Luceafar si ii cere luminarea norocului. Raspunsul Luceafarului este critic si surpinde incomatibilitatea dintre cele doua lumi. Fata este numita in mod metaforic chip de lut care traieste in cercul stramt. Omul de geniu are acces la cunoasterea absoluta, dar cunoaste o limita si anume implinirea afectiva.
Motivele romantice de la inceputul poemului: luceafarul, marea, castelul, fereastra oglinda sustin atmosfera de contemplatie si de visare in care se naste iubirea dintre Luceafar si fata de imparat. Alte motive, al ingerului, al demonului ilustreaza masti sub care se arata Luceafarul. Zborul cosmic, motiv ce releva setea de iubire, ca act al cunoasterii absolute se impleteste cu nuantate motive ale timpului.. Zburand spre Demiurg, Hyperion ajunge intr-un spatiu antemporal, de dinaintea nasterii lumilor.
Simetrica poeziei se realizeaza intre cele patru parti ale romanului astfel: cele doua planuri interfereaza in prima si ultima parte, pe cand a doua parte reflecta doar planul terestru, iar a treia parte doar planul cosmic. Opozitia tipic romantica dintre geniu si omul comun isi gaseste reprezentare in poemul Luceafarul in opozitia planurilor terestru si cosmic. In finalul poemului Luceafarul exprima dramatismul propriei conditii care se naste din constatarea ca relatie geniu-om este incompatibila.
In opinia mea, poemul Luceafarul poate fi considerat o alegorie pe tema romantica a locului geniului in lume, ceea ce inseamna ca povestea, personajele, relatiile dintre ele sunt transpuse intr-o suita de metafore, personificari si simboluri. Poemul reprezinta o meditatie asupra destinului geniului in lume, vazut ca o fiinta solitara si nefericita opusa omului comun
Comentarii
Trimiteți un comentariu